Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., a absolvit liceul și a marcat încheierea acestui capitol important din viața ei printr-un mesaj emoționant.
Într-o postare pe Instagram, adolescenta și-a împărtășit gândurile și emoțiile, exprimându-și sincer recunoștința față de cei care i-au fost alături în această etapă esențială pentru dezvoltarea sa personală.
„Oficial, sunt absolventă. E greu de crezut că, din acest moment, totul se schimbă și fiecare dintre noi o ia pe drumul lui. Dar, cumva, asta e și frumusețea vieții”, a scris Violeta, alături de imagini din timpul festivității de absolvire.
Citește și: Violeta, fiica Andreei Marin, mesaj inedit de ziua iubitului ei. Amândoi vor studia în SUA
Absolventă a unei școli din București, Violeta a ținut să le mulțumească public colegilor, profesorilor și familiei: „N-am cuvinte să exprim cât de recunoscătoare sunt pentru oamenii pe care i-am cunoscut și pentru familia pe care mi-am construit-o la @isb.romania. Școala asta chiar a fost a doua mea casă”.
Tânăra a vorbit și despre cât de mult au contat experiențele trăite în anii de liceu: „Uitându-mă înapoi, știu că n-aș fi fost persoana de azi fără ISB. Dar nici fără familia mea – care m-a susținut necondiționat, la fiecare pas.”
De asemenea, la final, Violeta a transmis un mesaj emoționant de mulțumire: „Mulțumesc, @isb.romania, mama, tata, familiei mele și tuturor celor pe care îi prețuiesc și care mi-au fost alături pentru susținerea necondiționată pe care mi-ați oferit-o de-a lungul acestor ani, fie în viața mea personală, fie în parcursul educațional”.
Violeta Bănică a fost admisă la facultate în SUA. Și iubitul ei studiază tot în America
Adolescenta a fost admisă la Universitatea Cornell din New York. Tânăra va începe cursurile în toamna anului 2025 și s-a arătat extrem de entuziasmată.
Mândră de faptul că eforturile ei sunt recompensate acum, tânăra a făcut public mesajul prin care era anunțată că a fost admisă la College of Arts and Sciences, din cadrul Cornell University.
„Dragă, Ana Violeta. Felicitări. Ai fost admisă la College of Arts and Sciences, din cadrul Universității Cornell, pentru toamna anului 2025. Bine ai venit în comunitatea Cornell(...)”, se arată în mesajul primit de tânăra.
Fratele ei vitreg, Radu Ștefan Bănică, a reacționat imediat, el distribuind postarea și scriind în dreptul ei: „Mândru de tine!”.
De asemenea, Andreea Marin a oferit o reacție, ea scriind pe Insta Story: „Îți mulțumesc, copilul meu drag”. Prezentatoarea TV a postat un mesaj și pe Facebook: „Noaptea trecută o mare bucurie mi-a umplut sufletul. Ana Violeta, copil drag, muncitor și cu inimă bună, mulțumesc pentru pasiunea, efortul și dăruirea ta!”, a scris Andreea pe Facebook.
Universitatea Cornell, situată în Ithaca, New York, este una dintre universitățile prestigioase din Ivy League, un grup de opt instituții de învățământ superior renumite în Statele Unite. Fondată în 1865 de Ezra Cornell și Andrew Dickson White, universitatea se remarcă printr-o combinație de excelență academică, inovație și diversitate a programelor de studiu. Aici au studiat și câteva vedete de la Hollywood, printre care Gillian Anderson și actorul Christopher Reeve.