La 57 de ani, Donna D’Errico demonstrează că vârsta este doar un număr. Vedeta celebrului serial din anii ’90, Baywatch, a atras din nou atenția fanilor după ce a publicat o fotografie în care poartă același costum de baie roșu cu care a cucerit micile ecrane acum aproape trei decenii.
„Ghici cine și-a găsit vechiul costum de baie”, a scris ea într-o postare distribuită luni pe rețelele sociale, alături de o fotografie în care apare purtând piesa emblematică. Imaginea, realizată aparent în dormitorul său, a fost imediat remarcată de fani, care au lăsat sute de comentarii: „Încă se potrivește perfect și arată grozav”, a scris un utilizator, în timp ce altul a remarcat: „Se pare că timpul nu a trecut deloc pentru tine.”

Actrița, care a interpretat-o pe Donna Marco în serialul Baywatch între 1996 și 1998, a devenit un adevărat simbol al acelei epoci. Costumul de baie roșu, asociat cu personajele salvamarilor din serial, a devenit între timp un element legendar în cultura pop.
Nu este prima dată când D’Errico își reamintește cu nostalgie de perioada „Baywatch”. În martie 2023, pentru a-și sărbători ziua de naștere, ea a postat o fotografie cu ea în apă, purtând un costum de baie asemănător.
Dincolo de amintirile din trecut, Donna D’Errico s-a reinventat în ultimii ani. În 2022, ea a început să creeze conținut pentru o platformă online dedicată fanilor, unde își exprimă libertatea creativă și pozează frecvent în lenjerie intimă sau costume de baie. Deși inițiativa a stârnit reacții mixte, D’Errico a fost sinceră cu privire la alegerea sa: „Evident, nu mă iau prea în serios. Toată lumea face asta în ziua de azi.”
În august 2023, ea și-a sărbătorit primul an pe platformă purtând un costum de baie minuscul cu buline galbene, continuând să-și tachineze fanii cu imagini provocatoare.